~ SOFIA PEROVSKAYA ~

Anii 1860 pentru Rusia au fost diferiti de anii ’60 ai secolului urmator, atunci era timpul pentru vaste schimbari sociale cand multi tineri rusi deveneau radicali datorita combinatiei dintre o viata total mizerabila si marea concentrare de tineri din scolile de reeducare unde tocmai ideile radicale trebuiau schimbate. Sofia Perovskaya a devenit activista in acel secol care o va face sa ajunga unul dintre cei mai “infami” radicali rusi.

Initial Sofia a cunoscut gandirea radicala prin fratele ei mai mare, venit in vizita din St. Petersburg in Crimeea, la familia sa. A adus cu el literatura si idei neauzite pana atunci in familia lor aristocratica. Cand intreaga familie a fost fortata sa se intoarca in capitala tarista, in 1868, Sofia s-a inscris la clasele pentru femei care tocmai incepusera sa fie oferite de gimnaziul Alarchinsky. Aici a fost pentru prima data cand s-a bucurat de grupurile de studiu pentru femei radicale si a inceput sa-si formuleze propriile idei politice. De multe ori a fost un observator tacut, dar Sofia era cunoscuta pentru forta si acuratetea cu care isi apara punctele de vedere. Printre acestea unul dintre cele mai des abordate era cel despre cercul de discutie, care trebuia sa ramana exclusiv feminin, deoarece includerea barbatilor ar fi creat dificultati pentru femei in ceea ce priveste dezvoltarea propriilor idei independente.

Oricum, cativa ani mai tarziu, Sofia a devenit membra a cercului Chaikovsky, care era format atat din femei, cat si din barbati, printre care si Piotr Kropotkin. Acest cerc era cunoscut pentru opozitia sa fata de viziunea lui Nechaev asupra revolutiei sociale si a fost orientat spre iluminarea sinelui si a maselor. Membrii acestui cerc se considerau doar un grup de prieteni, care lucreaza impreuna pentru binele oamenilor. Initial cercul a fost mai degraba un grup de studiu al ideilor radicale ale timpului, iar ideile Sofiei reflectau adesea lucrarile pe care ei le citeau.

Ea era de acord cu Scrisorile Istorice ale lui Lavrov, sustinand ca privilegiile si confortul tinerilor radicali care citesc lucrarile sale, trebuie sa fie accesibile maselor. Minoritatea educata a radicalilor are obligatia de a aduce dreptatea economica si sociala maselor. Lavrov, spre deosebire de Bakunin, credea ca revolutia poate avea loc numai dupa o mare campanie de pregatire si educare. Sofia, deasemenea, credea ca e nevoie de cateva generatii, inainte ca revolutia sa poata avea loc.

In 1872, inspirata de studiul litraturii radicala si ideile ei despre revolutia sociala, Sofia, ca multi dintre contemporanii ei, a decis sa mearga direct in mijlocul poporului pentru a-l ajuta. A mers in provincia Samara, unde a fost la inceput profesor suplinitor. Apoi a invatat sa sustraga mici sume de bani si a incercat sa le administreze in sate. Sofia a trait printre tarani si a invatat repede grijile lor. Ei se plangeau ca taxele sunt prea mari, ca au prea putin pamant si ca sunt prea multe oficialitati corupte. Oricum ei nu-l acuzau pe tar pentru toate astea si in ciuda eforturilor Sofiei, era aproape imposibil sa-i convingi de contrariul.

Iarna aceea, ea alucrat impreuna cu prietena ei, Alexandra Obodovskaya. In timpul zilei era invatatoare la scoala din sat, iar noaptea ii invata sa citeasca pe parintii elevilor. Sofia era mltumita de munca ei cu taranii, dar scrisorile din St. Petersburg despre munca educationala si propagandistica in care erau angajati camarazii ei, au convins-o sa se reantoarca.

Sofia a inceput repede munca de propaganda printre muncitori si trimiterea de literatura radicala in toate Rusia. Activitatile cercului Chaikovsky au atras din ce in ce mai mult atentia autoritatilor statului si intr-o noapte de la inceputul lui Ianuarie 1874, Sofia si camarazii sai au fost arestati. Ea a fost dusa intr-o cladire cu 3 etaje care servea drept inchisoare pentru radicali. A stat aici pana in vara, cand a fost eliberata datorita interventiei tatalui sau. Ea nu va fi judecata si spre deosebire de camarazii sai care au ramas inchisi pana la proces, ea a fost capabile sa isi continue lupta politica si sa traiasca liber, fiind ajutata de fratele sau, care devenise si el membru al cercului.

Dupa eliberarea din inchisoare, Sofia se implica in grupul radical populist “Vointa Poporului”. Munca ei si a camarazilor sai era sa monitorizeze activitatile tarului pentru a pune la punct un plan, care eventual sa le permita asasinarea. Ani de-a randul Sofia a fost impotriva violentei ca unealta plitica, dar dupa ce a aflat despre tratamentul camarazilor sai din inchisoare, pozitia ei s-a schimbat radical. Initial se alaturase grupului “Pamant si Libertate”, compus din fostii membri ai cercului Chaikovsky. Acestia fusesera martori ai represiunii miscarii “mersului in popor”, din 1874, care au ales acum metode mult mai radicale.

Intre 1878 si 1879 a crescut numarul asasinatelor impotriva oficialitatilor guvernamentale si grupul se desparte sub presiunea a doua tabere: cea care continua munca de propaganda, denumita “Repartitia Neagra” si cealalta care se baza in continuare pe “propaganda prin fapta” si care se numea “Vointa Poporului”.

La inceput, Sofia a oscilat intre cele doua, dar in cele din urma a ales “Vointa Poporului”. Ei revendicau pamantul pentru tarani, cereau ca unitatea administrativa de baza a tarii – comuna taraneasca, doreau ca fabricile sa treaca in proprietatea muncitorilor, ca puterea politica sa ramana doar la nivel local, cereau existenta drepturilor politice elementare si libertatea cuvantului, iar armata sa fie inlocuita de o militie. Sofia spera in acelasi timp, ca o rascoala a taranilor cum preconiza Bakunin, va duce la crearea unei astfel de societati, dar isi continua activitatea impotriva tarului.

“Vointa Poporului” suferea constant represiunea politiei si a fost fortat sa opereze sub stricta securitate. In Decembrie 1879, Sofia si alti camarazi au inchiriat un magazin pe strada Malaya Sadovaya, exact langa Nevsky Prospect si au inceput sa sape un tunell sub bulevard pentru a planta o mina ce urma sa arunce in aer trasura tarului. Deasemenea, ei planificasera sa arunce bombe mai mici asupra trasurii, daca mina nu ar fi functionat. Cum data asasinatului se apropia, politia l-a arestat pe Andrei Zhelyabov, membru cheie al celulei si iubitul Sofiei. In ciuda arestarii lui Zhelyabov grupul si-a continuat munca conform planului.

1 martie 1881 a inceput ca orice alta duminica pentru tarul Alexandru al-II – lea . El a asistat la serviciul religios, si-a mancat micul dejun si a hotarat sa mearga la Manege pentru a face o vizita trupelor sale. Dar ziua nu avea sa se termine asa cum se astepta Alexandru al-II – lea. Cativa militanti aveau sa il astepte in drumul sau spre Manege pentru a razbuna crimele lui impotriva poporului. De cum a iesit din palat, membrii “Vointei Poporului” au trecut la locurile lor si Sofia Perovskaya era printre ei. Cand a devenit evident ca tarul nu va merge pe ruta sa obisnuita, care l-ar fi dus pe langa magazinul de branzeturi si peste mina plantata, Sofia a semnalat, suflandu-si nasul, celorlalti responsabili cu aruncarea bombelor sa treaca la locurile lor. Astfel la intoarcerea de la Manege, Alexandru al-II – lea avea sa-si intalneasca soarta.

Trei dintre cei patru care trebuiau sa arunce bombele s-au plasat la locurile stabilite pentru a astepta trasura tarului. Ultimul dintre ei s-a razgandit si a plecat. Dupa ce trasura a parasit palatul verisoarei lui Alexandru al-II – lea, marea ducesa Catherina, un tanar corpolent a aruncat prima bomba care nu a reusit sa-l omoare pe tar. In ciuda haosului, Alexandru al-II – lea a coborat din trasura sa inspecteze locul si sa-l interogheze pe tanar care fusese retinut de politie in apropiere. Profitand de aceasta oportunitate, un alt tanar s-a apropiat de tar si a aruncat a doua bomba, a carei explozie a fost fatala. Tarul a fost grav ranit si a fost declarat mort la ora 3:30 a dupaamiezei. Sofia Perovskaya si al treilea aruncator de bombe au reusit sa fuga dupa ce au fost martorii succesului planului lor.

Sofia si camarazii sai care planuisera asasinatul aveau sa fie arestati in cateva zile. Portretele lor circulau in tot orasul si nu aveau cum sa evadeze. Ea a fost arestata si trimisa la notoria fortareata Petru si Pavel, unde fusesera inchisi mai multi camarazi ai sai.

Statul s-a hotarat sa judece 6 persoane pentru asasinarea tarului: Sofia Perovskaya care a dat ordinul de aruncare a bombelor, Andrei Zhelyabov, Nicolai Kibalich care a fost expertul tehnic responsabil cu explozibilul, Nicolai Rysakov care a fost unul dintre cei care au aruncat bombele, Timofei Mikhailov care a plecat inainte de atac si Gesia Gelfman care a intretinut un apartament pentru ei. Toti cei 6 acuzati au fost gasiti vinovati si toti, in afara de Gelfman, au fost condamnati la moarte. Chiar daca s-au facut apeluri pentru a le cruta viata, executia a avut loc conform programului, Vineri 3 Aprilie 1881. Sofia Perovskaya, micuta femeie adesea comparata cu o fetita, cea care a participat la asasinarea tarului Alexandru al-II – lea, a ramas calma alaturi de camarazii sai si in final a fost spanzurata impreuna cu ei.

Moartea sa nu a fost in zadar, deoarece a inspirat pe multi altii sa actioneze impotriva opresivului stat rus.

(BARRICADA)