STAT SI SOCIETATE

Tratat in masura neglijabila de catre istorici care n-au retinut din el decat spasmele supreme, crimele "propagandei prin actiune", anarhismul pare rebel oricarei integrari intr-un cadru politic si social determinat.

Departe de a scapa miscarii generale a secolului 19, anarhismul o imbratiseaza strans, pana acolo incat se constituie intr-una din manifestarile cele mai autentice.

Se stie in ce masura Revolutia Franceza marcheaza triumful liberalismului. Ea proclama ca individul este un scop in sine si ca toate formele sociale si politice nu sunt create decat pentru a contribui la deplina sa inflorire. Ea elogiaza principiul sacru al libertatii. Dar aceasta libertate nu este decat un miraj, este pe deoparte liberul joc al concurentei care il striveste pe cel care nu este suficient inarmat, iar pe de alta parte este mentinerea proprietatii private care, chiar daca garanteaza independenta posesorilor, reduce la dependenta si chiar la sclavie pe neposesori. Organizarea politica se bazeaza pe principiile eterne ale libertatii, egalitatii si fraternitatii, in timp ce viata societatii este dominata de sclavajul economic, inegalitatea sociala si lupta de clasa.

Din nefericire aceste principii, care sub forma Statului, pareau accesibile tuturor, nu faceau decat sa reiasa mai mult conditiile mizere ale vietii sociale. Aceasta contradictie a liberalismului, caracterul ambiguu al principiului sau motor care se intoarce impotriva siesi atunci cand se aplica vietii reale, nu putea decat sa-i creeze indata adversari de principiu.

Logicienii necrutatori cei pe care noi ii numim "super revolutionari", ei reproseaza doctrinarilor Revolutiei Franceze faptul ca nu au mers pana la capat in gandirea lor, nu au utilizat cerintele umanitare si egalitare ale ratiunii umane decat in edificarea Statului. Impotriva traditionalistilor care afirma predominanta vietii sociale ierarhizate, ei cer ca principiile recunoscute si aplicate in domeniul politic sa guverneze in mod egal si Societatea; ca libertatea politica sa se traduca prin egalitatea sociala, fara de care ea nu este decat o bataie de joc.

Drepturile specifice omului sunt: egalitate, libertate, siguranta si proprietate. Libertatea este dreptul individului limitat la el insusi, este justificarea egoismului. In numele acestei libertati omul se vede asigurat de posesia unei proprietati private. Egalitatea este dreptul recunoscut pentru toti de a duce o viata izolata si egoista. Siguranta este protectia pe care o doreste egoismul.

Karl Marx conclude necesitatea de a reintegra Statul in Societate. Idealul dupa ce a fost separat de realitate trebuie sa revina catre aceasta animand-o cu spiritul sau.

In loc de a reconcilia cei doi termeni contrari, se poate avea in vedere indepartarea pur si simplu a Statului si reconstructia societatii dupa principii extra-statale.

Daca in critica statului cele doua miscari se coordoneaza si se completeaza, eforturile lor in vederea reconstructiei vietii sociale se contrazic.

Anarhismul este reactia omului care a intrevazut mirajul libertatii si care considera cu atat mai mult drept revoltatoare nedreptatile vietii sociale. El se indeparteaza de Stat si se indreapta spre sine. Deziluzia sa sfarseste astfel intr-o fuga din fata realitatii statale.

Socialismul din contra, oricat ar fi el insusi de convins ca Statul il despoaie pe individ de natura sa adevarata, incearca sa imbratiseze viitorul istoriei pentru a descoperi in spatele realitatii contradictorii si dincolo de antinomia dintre Stat si Societate, unitatea pe care isi propune sa o restabileasca.

Din punct de vedere exclusiv istoric anarhismul parea, in ciuda anumitor tresariri din prima jumatate a secolului 20, precum tentativa lui Nestor Makhno din 1920 de a mentine impotriva bolsevicilor un sistem de comune federative de tip anarho-comunist in Ucraina sa participarea anarhista la razboiul civil din Spania, ca va sfarsi prin a fi absorbit total de socialism.

Anarhismul se ridica impotriva atotputerniciei statului stabilit si intretinut de catre un socialism care nu ezita sa-i incredinteze acestuia si birocratiei pe care el o creeaza in mod necesar, ansamblul puterilor politice si economice.

Prima manifestare a anarhismului este Conspiratia Egalilor dirijata de Babeuf. Aceasta se ridica impotriva egalitatii decretate de Revolutie afirmand ca ea nu este decat "o frumoasa si sterila fictiune a legii". Egalitatii transcrise in Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului, adica egalitatii politice ei isi propun sa substituie egalitatea reala, adica egalitatea sociala: "Sa dispara in sfarsit revoltatoarele distinctii intre bogati si saraci, intre mari si mici, intre stapani si servitori, intre guvernare si guvernati."

Cum sa conciliezi libertatea individuala cu libertatea tuturor ? Problema atat de arzatoare pentru ca egalitatea sociala care este gajul libertatii tuturor presupune o anumita limitare a libertatii individuale, in timp ce egalitatea politica este inseparabila de deplina libertate individuala.