Catre noua generatie: Nu mai sunt nimic pentru ca am vrut sa fiu totul.
UN OM SFARSIT
O jumatate de portret: Eu n-am fost niciodata copil. N-am avut copilarie. Copilaria inseamna iubire, bucurie, zburdalnacie, iar eu ma vad in trecut, intotdeauna singuratic, ganditor.
O suta de carti: M-a salvat din aceasta singuratate fara lumina, setea de a sti. Pentru mine realitatea nu era aceea de la scoala, de acasa, ci mai curand aceea din carti, unde simteam ca traiesc cu mai multa placere.
Un milion de carti: Dupa cativa ani de lecturi indarjite si dezordonate mi-am dat seama ca putinele carti care se gaseau in casa si alte cateva pe care le puteam avea recurgand la modestele biblioteci ale rudelor si cunoscutilor, sau cumparand cate una uzata cu bani economisiti din gustarea de dimineata sau cu cei furati de la mama, nu-mi erau de ajuns.
De la tot la nimic: Ce vroiam sa invat? Ce vroiam sa fac? Nu stiam. Nici program, nici calauza, nici o idee precisa. De ici, de colo, din dreapta si din stanga, in sus si in jos, numai sa stiu tot.
Mizerie: Pe vremea aceea eram sarac, decent, dar cumplit de sarac. Intotdeauna am urat si urasc si azi pe cei care s-au nascut in puf, pe cei ce si-au putut cumpara tot ce-au dorit.
Descoperirea raului: Dintr-o copilarie salbatica, dintr-o singuratate umila impusa de timiditate, de o fire aparte si de mizerie, din repetatele esecuri, din nelamuritele nazuinte spre o viata eroica, demna, repede nimicite de catre o blestemata mediocritate a unei vieti inguste si injositoare, a aparut un pesimism disperat si inchis in sine. Viata imi promitea putin si nu-mi dadea nimic. Dar viata, pentru a fi suportabila trebuie traita din plin.
Ceilalti: Nu mai eram singur. Aveam o inima si un eu. Simteam ca am ceva de spus si voiam sa vorbesc. Imi trebuiau inimi iubitoare si mai ales creiere active si libere, oameni ca si mine.
Descoperirea unitatii: De atunci viata mea a fost gandire si numai gandire. Unica realitate mi se parea a fi ideea.
Lumea sunt eu: Eram cum sunt si azi, vagabond. Mintea celorlalti exista numai ca ipoteza a mintii mele. Lumea e asadar reprezentarea mea, lumea e sufletul meu, lumea sunt eu. Si oamenii? Marionete pretentioase ale teatrului meu interior, figurine grabite in pupila mea.
Nimic nu e adevarat – totul e ingaduit: Am pierdut orice incredere in ratiune, in gandire, in filosofie. Totul e relativ. Adevarul de aici e greseala dincolo. Adevarul dintr-un punct de vedere si falsitate din altul. Unica realitate e prezentul, senzatia, fiecare sa-si traiasca prezentul sau si sa dea dracului formulele si credintele. Am starpit in mine sentimentele de familie, legaturile patriotice, ultimele retineri ale obisnuintei burgheze de purtare corecta. Fiecare sa se elibereze pe sine insusi !
Fierbere: Pentru tanarul de 20 de ani orice om in varsta e un inamic, orice idee e suspecta. Lumea ni se pare rau intocmita. Avem chef de munca. Cu manecile suflecate, cu parul in vant, cu tarnacopul in mana, cu carabina in banduliera, constructori si soldati totodata. Sunt cantece de razboi si imnuri revolutionare. Razboiul e oxigenul nostru, fiecare asediu e o sarbatoare, fiecare cuvant o impuscatura mortala, fiecare idee un srapnel care nu da gres. Armata regulata ne repugna. Suntem pentru voluntari, pentru luptatorii liberi din piete care rastoarna regii de pe tron. Totul sau nimic. Sa-l dam jos pe Dumnezeu din norii cerurilor si pe regi de pe tronurile pamantesti. Vrem sa ne eliberam de toti si de toate. Vrem sa aruncam de pe noi pelerinele religiei, jiletcile filosofiei, camasa prejudecatilor, cravatele inodate ale idealurilor, ghetele logicei si izmenele moralei. Sa ne curatim sufletul, sa ne dezinfectam creierul, sa redevenim copii, inocenti si naturali. Nu mai vrem sa fim incatusati si inghesuiti cu autoritate in bancile scolilor, incremeniti si cu gura cascata, pentru a primi bucatura cu bucatura, painea mestecata de alte guri. Ratiunea trebuie sa fie ratiunea noastra, iar istoria trebuie sa inceapa astazi. Sa dispretuiesti oamenii si chiar sa-i urasti si sa-i omori. Dar in fond sa-i iubesti. Noi ne batem pentru a-i face mai buni, urlam pentru ca ei sa tina minte, ii speriem ca sa se gandeasca la situatia lor.
Discursul de la miezul noptii: A fost nevoie de curaj. Nu erau bani, nu aveam o idee clara despre ce anume ar fi trebuit sa facem, sa aparam si sa atacam, eram putini si toti cu firi si ambitii diferite, nu stiam de unde sa incepem. Fiecare avea sa dea bani putini si munca multa.
Palatul Davanzati: Am ajuns in sfarsit sa avem o camera numai pentru noi. Voiam sa facem un ziar, cu totul deosebit de celelalte, chiar ca infatisare, iesit din comun, frumos, bogat, original, surprinzator din toate punctele de vedere.
Aparitia: Ziarul a iesit intr-adevar asa cum mi-am dorit. Am inceput sa atacam, sa criticam, sa desfiintam in dreapta si in stanga, am instituit macelarirea periodica si regulata a unor nulitati si celebritati. Nu ne multumeam sa distrugem. Acum viata noastra era plina, o viata de surprize, de panda, de creatie, de ascensiune.
Fratii morti: Partea aceea a trecutului, oamenii morti, maestrii si aliatii mei, era tocmai ceea ce ma facea sa dispretuiesc tot restul. Ii iubeam pentru ca ma incitau la ura, ii cautam pentru ca ma ajutau sa evadez.
Maruntii care traiesc: Dar mai puternic decat iubirea pentru marii disparuti era in mine dispretul pentru cei care traiesc. Nu-mi pare rau ca am fost prea sincer si prea certaret. Nu stiu sa ajut decat chinuind.
Eu si iubirea: Aici nu se vorbeste de iubire si nici nu se va vorbi deloc.
Misiunea: Voiam sa fac ceva care sa schimbe fata lumii si inima oamenilor. Italia mi se parea o tara lipsita de viata, cu totul amortita, fiecare pentru sine si vreo banda de escroci pentru multi. Misiunea mea era dubla: sa-i fac pe oameni sa se scarbeasca si sa se indeparteze de viata prezenta si sa pregatesc, facand-o vizibila, viata superioara pe care o presimteam.
Desavarsitul: Toti suntem ipocriti si lasi. Stiu ca n-am de trait decat o singura data si de aceea vreau sa traiesc bine. Viata noastra a tuturor ma dezgusta. Aveti macar o singura data curajul de a spune adevarul in fata.
Desteptaciunea: Desteptaciunea, tampiti ce sunteti, umbla pe toate strazile, te da afara din orice casa, da navala pana si din pivniti. Desteptaciunea este gradul cel mai inalt al mediocritatii. E pasaportul vietii.
Sa faci ?: Sa faci ceva, sa actionezi, sa transformi, nu numai sa cunosti, sa descrii, sa contempli. Pentru a schimba realitatea nu e de ajuns sa o cunosti din afara, trebuie sa patrunzi in interiorul ei, sa te lasi in voia cursului ei. Voiam sa schimb spiritele, pentru ca astfel sapoata fi schimbate mai repede lucrurile.
Zile rusinoase: Ma culc devreme, dorm zece ore in sir, fara sa visez, ma scol cu gura amara si capul greu. Petrec pana seara in felul in care am facut-o cu o zi mai-nainte.
Ce vreti de la mine ? Ce drept aveti voi, toti astia, sa-mi tulburati viata, sa-mi furati timpul, sa-mi scormoniti sufletul, sa-mi sugeti gandurile, sa ma vreti tovaras cu voi, confident si informator ? sunt un om care ar fi vrut sa duca o viata eroica si sa faca lumea mai suportabila in proprii sai ochi. Sunt un om liber, am nevoie de libertate, am nevoie sa fiu singur.
Gloria: Daca as putea sa te strang la pieptul meu pe tine, tinere palid si intristat, neconsolat si indragostit cititor, un suras al tau, o bataie mai puternica a inimii tale, o privire a ta, un vis nelinistit al tau, ar fi pentru mine daruri mai placute si mai de pret decat toate sporovaielile papagalicesti.
Un ignorant: Omul unei singure carti e funebru si sinistru, dar omul prea multor carti e ca un canal, care din tot ce trece prin el, nu retine decat malul.
Nu cunosc oamenii: Omul adevarat, omul real si concret, nu e paiata simetrica a filosofilor, nici imaginea travestita a cunoscutilor nostri. Oameni, eu va iubesc, ca putini altii. As vrea sa va vad mai mari, mai fericiti, mai nobili, mai puternici. Dragostea mea e facuta din scuipaturi si din batai.
Putina certitudine: Nu vreau nici paine, nici glorie, nici compatimire. Ceea ce vad zi de zi cu ochii liberi sunt fiinte mici, intr-o lume mica, inghitindu-se una pe alta. Vreau un adevar adevarat, oricat de marunt.
Vreau raul: Eu nu sunt facut pentru bucurie, nu trebuie sa caut placerea. Nu trebuie sa am abandonez si sa ma dedulcesc la posirca laptoasa a indestularii comune. In timp ce oamenii n-au unde sa-si odihneasca oasele, eu am o casa cu 5 camere, intr-un vechi palat; inauntru sunt paturi bune pentru dormit, fotolii largi ca sa te asezi, farfurii danci din care sa mananci. Dar nu pentru asta am venit pe lume, nu pentru asta am acceptat sa traiesc. Am acceptat viata pentru ca viata e mai dureroasa ca moartea. Si numai in durere apare adevarul. Nu vreau sa fiu multumit, nici linistit, nici fericit, nici bogat.
Moartea: Sunt cel mai nenorocit si mai mizerabil om din lume. Nu sunt iubit, nu sunt bogat, nu am prieteni, nu sunt frumos, nici puternic. Rareori m-am bucurat, adeseori am plans, aproape intotdeauna am suferit. Si totusi nu vreau sa mor. Vreau sa mai traiesc, sa traiesc mereu.
Tocmai pentru aceasta: Pentru mine nu mai exista nimic. Sunt nihilistul desavarsit. Nu mai cred in nimic. Stiu ca din toate eforturile noastre nu va rezulta nimic, ca tot ce-am construit va fi distrus. Tot ce voi face va fi inutil, dar tocmai pentru aceasta ma simt imboldit sa o fac. Daca oamenii ar sti cu siguranta, ca unele acte ale lor nu vor fi platite, nici mai curand, nici mai tarziu, nimeni n-ar mai face nimic. Omul care a renuntat la orice rasplata si lucreaza pentru ceea ce e sortit pieirii, stiind ca totul va pieri, acela e singurul om vrednic de a locui impacat in acest univers. El face, dar nu pretinde ca altii sa faca pentru el; el da, stiind ca nu va primi niciodata; el aspira spre inaltimi, stiind ca nu le va atinge; el se ofera pe sine insusi si stie ca nimeni nu-i va da pretul ce i se cuvine. Adevarata noblete a omului, eroismul sau cel mai mare, consta in a sti sa traiasca chiar atunci cand toate temeiurile vietii sunt distruse in el. Prin acest ultim si disperat curaj, scap in acelasi timp de moarte si de mediocritate.
Reantoarcerea la pamant: Asadar, traiesc din nou. Dar singur, cumplit de singur. La inceput toata lumea era in mine. Mai tarziu m-am regasit singur si aproape fara viata. Pot sa pornesc iar la drum spre adevaratul meu destin.
Cine sunt ?: Universul e impartit in doua: eu si restul. Am ramas omul care nu accepta lumea. Incerc s-o transform prin distrugere. Iar pentru binele si raul pe care-l fac, am dreptul sa respir, sa ma incalzesc, sa umblu, sa inalt fruntea, sa fiu liber, sa exist conform legii mele.
Justificare stilistica: Scriu ca sa-mi descarc sufletul. Orice guvern ar vrea lumea, eu voi fi mereu in opozitie. Expresia naturala a sufletului meu este protestul.
Nu sunt sfarsit: Nu ma predau, nici nu ma retrag. Am atatea lucruri de spus. Abia am inceput. Nici vorba de sfarsit.
Ce este de fapt spiritul de furibunda anarhie si de sfruntata lipsa de respect fata de oameni si dogme, daca nu o reactie fata de trecut, fata de tot ce e fix, glorificat, disciplinat si regulat, daca nu greata de banal, de ordinar, de bunul simt comun, dispretul pentru regulile etice, bunacrestere, metodele intelepte si virtutile burgheze ?