Istoria contemporana este o istorie a colonialismului, la inceput direct si brutal, acum din ce in ce ami mascat, dar cel putin la fel de eficient.

In timpul primului razboi mondial, kurzii au facut aceeasi greseala ca si arabii si s-au lasat inselati de promisiunile marilor puteri coloniale. Amagiti de visul independentei, au luptat ca aliati ai Angliei si Frantei impotriva imperiului Otoman. Insa dupa razboi in locul independentei promise, Kurdistanul a fost impartit in 4 regiuni: una in Iran, alta in Iraq, o alta in Turcia si ultima in Siria. Astfel partizanii kurzi au fost nevoiti sa continue lupta pe 3 fronturi impotriva colonistilor turci, englezi si francezi.

In urma revoltelor din Turcia, din anii ’70, ia fiinta Partidul Muncitoresc Kurd (Abdulah Ocalan), deoarece in aceasta tara se afla cel mai mare procent din populatia kurda si aici intampina cele mai mari greutati. 7% din populatia Turciei este de origine kurda, dar nu au reprezentare in parlament si nu au dreptul sa foloseasca limba lor.

Datorita puternicei miscari de rezistenta, dar si a represiunii crescande a statului turc, foarte multi kurzi se afla in inchisori. Aici abuzurile si discriminarile sunt si mai mari. Astfel in 2001 au avut loc revolte ale detinutilor politici, in majoritate kurzi, impotriva conditiilor inumane din inchisorile cu grad ridicat de securitate. A fost nevoie de interventia in forta a armatei turce care a inabusit in sange revolta.

In anii ’80, kurzii din Iraq si Iran au avut mult de suferit de pe urma conflictului dintre cele doua state. Iraqul a folosit armele chimice cumparate din Statele Unite si Europa. (Arme care acum sunt cautate in Iraq de armata americana, bucuroasa sa le testeze pe civilii din alte tari.)

O noua pacaleala pentru poporul kurd a urmat dupa primul razboi din Golf. Americanii au intrerupt sprijinul acordat rebelilor kurzi la inceputul razboiului, deoarece exista pericolul victoriei impotriva armatei irakiene, slabita dupa “Furtuna Desertului”. Mai mult, americanii au permis incursiuni ale armatei turce in nordul Iraklui, atat impotriva rebelilor, cat si impotriva civililor. Guvernul turc nu putea admite nici un fele de autonomie a kurzilor, nici chiar in afara granitelor, deoarece acest lucru ar fi stimulat miscarea de rezistenta din Turcia.

Foarte multi kurzi au fost nevoiti sa fuga in Europa, dar si aici se descurca foarte greu, deoarece nu li se acorda azil. Refugiatii kurzi din Polonia au fost nevoiti sa formeze o asociatie in Varsovia, deoarece in Turcia multi dintre ei sunt condamnati la moarte, iar daca nu primesc azil in Polonia risca sa fie repatriati. Guvernul polonez refuza sa acorde azil, deoarece ii considera o amenintare la adresa sa. Aceasta aberatie este posibila datorita noii politici americane, a razboiului impotriva terorismului, care ii considera pe kurzi teroristi si care trebuie urmata intocmai de un viitor stat NATO. Aceeasi situatie o au si kurzii din Germania, unde chiar daca exista o mare comunitate, ei nu au dreptul la o organizare legala.

Tragedia poporului kurd este inca un exemplu ca granitele si organizarea de tip statal a societatii reprezinta cadrul ideal al genocidului, iar suferintele individuale sunt de neimaginat.