Kropotkin nazuia la o societate de oameni liberi si egali, eliberata de puterea banului si forta coercitiva a Statului. El ignora rolul statului de instrument al "construirii socialismului" si preconiza desfiintarea imediat dupa revolutie a oricarei puteri statale. El concepea organizarea viitoarei societati sub forma unor obsti alcatuite pe principiul autoguvernarii, unite intre ele pe baza federativa si a liberului consimtamant.
Razboiului tuturor impotriva tuturor al lui Stirner, el ii opunea intrajutorarea pe toata scara speciilor animale, incluzand si omul: "Filosofia si poezia naturii, expunerea metodei stiintelor exacte si o ampla interpretare a vietii in natura, iata ce ar trebui sa li transmita elevilor la scoala."
Kropotkin: "In fabricile de azi masina ucide personalitatea muncitorului. El devine rob pe viata al unei anumite masini si niciodata nu va mai putea fi altceva. Dar acesta este rezultatul unei organizari irationale si in acest caz nu masina e vinovata. Munca excesiva si monotonia ei fara de sfarsit sunt la fel de daunatoare cand se munceste cu o unealta manuala sau cand se munceste la masina. Dar daca se elimina surmenajul, atunci se poate intelege pe deplin satisfactia pe care i-o poate da omului constiinta fortei masinii sale.
O revolutie trebuie sa fie de la bun inceput, un act de justitie fata de cei umiliti si obiditi, nu o promisiune de indreptare a raului in viitor, altfel e cu siguranta sortita esecului. Din nefericire, se intampla deseori ca, absorbiti de problemele de politica si de tactica militara, conducatorii sa uite esentialul.
Disciplina e potrivita la paradele militare, insa in viata reala, unde rezultatul poate fi obtinut numai printr-o puternica incordare a vointei tuturor, tinzand spre un tel comun, disciplina nu face nici 2 bani. Ar fi bine daca toti guvernantii, care alcatuiesc proiecte ale activitatii de Stat, ar trece prin scoala vietii reale inainte de a-si expune utopiile. Atunci ar exista mai putine proiecte de constituire a societatii viitoare dupa modelul militar, piramidal.
Deseori se intampla ca oamenii sa duca un fel sau altul de viata politica, sociala sau familiala din inertie, numai fiindca n-au timp sa se gandeasca si sa se intrebe daca ea urmeaza un fagas just, daca ocupatia lor corespunde inclinatiilor si aptitudinilor pe care le au si daca le da acea satisfactie morala pe care fiecare om e indreptatit sa o astepte de la viata. Fiecare zi ii aduce omului ceva nou de facut, munca il covarseste, silindu-l sa se culce tarziu fara sa fi putut duce la capat tot ce planuise sa faca in acea zi, iar dimineata se apuca in mare graba sa termine lucrul ramas din ziua precedenta. Viata se scurge, iar omului ii lipseste ragazul sa chibzuiasca asupra sensului ei.
Cunoasterea e o forta puternica. Omul trebuie sa o stapaneasca. Si acum stim deja multe. Ce ar fi daca si numai aceasta cunoastere ar deveni un patrimoniu al tuturora?
Ceasornicarii din Jura se caracterizeaza printr-o mare originalitate si independenta. Dar si prin absenta diferentierii intre conducatori si membrii de rand, fiecare membru al federatiei tindea sa-si elaboreze un punct de vedere personal in orice problema. Aveau constiinta deplinei egalitati a tuturor membrilor federatiei, independenta rationamentelor si a mijloacelor de exprimare. Ei pomeneau deseori de Michel (Bakunin), dar nu vorbeau despre el ca despre un conducator absent, al carui cuvant e lege, ci ca despre un prieten si tovaras drag. Cel mai mult m-a surprins faptul ca influenta morala a lui Bakunin, era resimtita mai puternic decat autoritatea lui spirituala. In discutiile purtate despre anarhism sau despre treburile curente ale federatiei, n-am auzit niciodata ca o problema controversata sa fie rezolvata prin referire la autoritatea lui Bakunin. Muncitorii nu spuneau niciodata: Bakunin a spus cutare si cutare sau Bakunin crede asa si asa. Lucrarile si cugetarile sale nu erau considerate drept autoritate categorica, asa cum se intampla din pacate in actualele partide politice. In toate cazurile in care ratiunea constituie judecatorul suprem, fiecare aducea in dezbateri propriile sale argumente. Se prea poate ca uneori, caracterul si continutul lor general sa fi fost inspirate de Bakunin, dar se intampla ca si el sa le imprumute de la prietenii sai din Jura. Oricum argumentele fiecaruia isi pastrau caracterul personal.
Propaganda religioasa propovaduieste supunerea, ea te invata sa te pleci in fata autoritatii, ea promoveaza oameni despotici in cel mai inalt grad, carora le place sa comande. Pina la urma, in virtutea tuturor acestor lucruri, ea va propune drept conducator bisericaa, adica bastionul organizat al supunerii oamenilor fata de orice autoritate.
In 1874 revelionul il facusem intr-o societate aleasa. S-au rostit acolo destule vorbe emfatice, generoase, despre indatoririle cetatenesti, despre binele poporului si altele asemenea. Dar ceva ascuns razbatea din toate aceste discursuri emotionante. Parea ca fiecare dintre oaspeti era preocupat in primul rand, cum sa-si pastreze propria bunastare. Nimeni insa nu indraznea sa marturiseasca deschis si sincer ca este gata sa faca numai ceea ce nu-i pericliteaza cu nimic situatia.
Membrii societatii celor egali intre ei, nu vor mai fi nevoiti sa-si vanda munca si gandirea acelora care in prezent ii angajeaza dupa bunul lor plac. Ei isi vor putea utiliza cunostintele si aptitudinile in productia care va folosi tuturor: in acest scop, ei se vor constitui in organizatii astfel concepute, incat sa imbine fortele existente pentru producerea celei mai mari bunastari posibile pentru toti, acomodandu-se totodata cea mai deplina libertate initiativei individuale. Aceasta societate va fi constituita din nenumarate uniuni, care se vor asocia intre ele in toate scopurile care necesita asociere, federatii productive pentru diferite forme de productie: agricola, industriala, intelectuala, artistica; comunitati de consum, care vor lua asupra lor tot ceea ce priveste, pe de o parte amenajarea locuintelor si ameliorarilor sanitare, iar pe de alta parte aprovizionarea cu alimente, imbracaminte, etc. In sfarsit vor lua nastere asociatii de proportii si mai vaste care vor acoperi o tara intreaga sau cateva tari, ai caror membri se vor asocia in scopul satisfacerii necesitatilor lor economice, intelectuale, artistice si morale, ce nu se vor limita la o singura tara. Toate aceste uniuni si comunitati se vor asocia pe baza liberuluiconsimtamant. Noile forme de productie si diferitele organizatii se vor dezvolta in cea mai deplina libertate, initiativa individuala va fi incurajata, iar tendinta spre uniformitate si centralizare va fi franata. Aceasta societate nu se va cristaliza niciodata intr-o forma imobila: dimpotriva, ea isi va schimba necontenit forma, deoarece va fi un organism viu, in continua dezvoltare. Si atunci nu va fi nevoie de nici un fel de guvern, intrucat in toate cazurile pe care in prezent guvernul le considera de resortul sau, rolul lui il vor juca conventiile si tratatele de alianta, incheiate in deplina libertate; cazurile de conflict se vor imputina inevitabil, iar cele ivite vor putea fi rezolvate prin arbitraj.
Noi nu incercam sa deducem din conceptiile noastre teoretice cum trebuie sa fie societatea ideala, noi ne limitam la a-i indemna pe muncitori sa analizeze cauzele raului actual si sa elaboreze in cadrul intrunirilor si congresele lor, bazele practice ale unei oranduiri sociale mai bune. Asadar, bazele teoretice si practice ale societatii spre care nazuiam erau elaborate de jos.
Anemia, care ucide energia si dragostea de munca, care slabeste vointa, distruge capacitatile intelectuale si perverteste imaginatia, indeamna la crima, in mult mai mare masura decat o sanatate normala. Or tocmai acest dusman al neamului omenesc este cultivat in inchisori. Si la aceasta mai trebuie adaugata influenta ingrozitoarei ambiante. Chiar daca ar fi posibila o izolare totala a detinutilor, lucru irealizabil, tot n-ar ajuta la nimic. Atmosfera inchisorii este suprasaturata de acea presiune a riscului, care constituie insasi esenta hotiei, escrocheriei si a altor actiuni antisociale. In aceste pepiniere, pe care Statul le intretine, iar societatea le tolereaza pentru ca vrea sa evite o dezbatere si o analiza a propriilor ei racile, se educa generatii intregi de viitori criminali. Vreau sa spun ca inchisoarea reprezinta in majoritatea cazurilor, fara a mai vorbi de erorile judiciare, o pedeapsa mult mai grea pentru niste oameni absolut nevinovati decat pentru condamnatii insisi. Indeobste se considera ca legea il pedepseste pe criminal, supunandu-l la tot felul de chinuri fizice si morale. Dar omul e o fiinta care se obisnuieste putin cate putin cu orice conditii de viata. Ce se intampla insa in timpul detentiunii sale, cu sotia si copiii lui, fiinte absolut nevinovate? Legea ii pedepseste cu si mai multa cruzime decat pe vinovat. Daca inainte ca omul sa fi ajuns la inchisoare, il obosea munca monotona, pe care nu era in stare sa o indeplineasca in modul cuvenit, sau daca nu-i era pe plac, munca excesiva si prost platita la care este condamnat muncitorul, in inchisoare acest sentiment se transforma intr-o adevarata repulsie. Daca inainte el se indoia doar de utilitatea principiilor morale curente, acum dupa ce a aruncat o privire critica asupra aparatorilor oficiali ai acestor principii si a aflat parerea despre ei a tovarasilor sai, detinutul respinge deschi vechiul cod moral. Si daca dezvoltarea maladiva a unui temperament pasional si senzual, l-a impins peom la o actiune criminala, aceasta trasatura maladiva a caracterului sau se va dezvolta si mai mult in cativa ani de detentiune, atingand de multe ori proportii inspaimantatoare.
Si daca inainte de condamnarea mea stiam ca actualul sistem de pedepsire e defectuos, parasind inchisoarea am inteles deasemenea, ca sistemul acesta nu e numai defectuos si nedrept, dar ca e o nebunie din partea societatii sa intretina pe socoteala ei, din necunoasterea sau prefacuta necunoastere a realitatii, aceste universitati ale crimei si cuibare ale pervertirii. Si toate acestea sub pretextul ca inchisorile sunt necesare pentru infranarea instinctelor criminale ale catorva indivizi.
Fiecare revolutionar intalneste in calea sa un numar de spioni si agenti provocatori. Toate guvernele cheltuiesc importante sume de bani pentru intretinerea acestor marsave creaturi, dar in fond acestea nu sunt periculoase decat pentru tinerii cu cas la gura. Cel care cunoaste cat de cat viata si oamenii se obisnuieste repede sa recunoasca indivizii de soiul asta: este in ei ceva care te face pe data banuitor. Ei se recruteaza din drojdia societatii, dintr-o categorie de oameni cu nivelul moral foarte scazut."